In cabinetele noastre din Bucuresti elaboram programe de gimnastica medicala (kinetoterapie) individualizate pentru pacienti diagnosticati cu periartrita scapulohumerala. In cursul unei sedinte de gimnastica medicala (kinetoterapie) sau fizioterapie pacientul este supravegheat in permanenta de un kinetoterapeut.


 

                               Periartrita scapulo-humerala (PSH)      

   Periartrita scapulo-humerala este un sindrom clinic dureros, insotit de redoare si de limitarea miscarilor, datorita afectarii structurilor periarticulare (ligamente, capsula, tendoane, bursa, muschi) prin leziuni degenerative si/sau inflamatorii.

 La nivelul structurilor umarului si in primul rand la nivelul tendoanelor, are loc un proces de uzura a carei accelerare si agravare pot fi determinate de traumatisme, microtraumatisme, expunerea la frig, etc.

Umarul este alcatuit din trei articulatii si doua planuri de alunecare, care-i confera o mare mobilitate in dauna stabilitatii. Cele doua suprafete de alunecare sunt reprezentate de suprafata scapulo-toracica si de catre spatiul subacromial; cele trei articulatii ale umarului sunt articulatia glenohumerala, acromio-claviculara si sterno-claviculara. La mentinerea unei oarecare stabilitati, contribuie ligamentele, tendoanele si muschii.

   Patologic, PSH are drept substrat-in primul rand-leziunile degenerative ale tendoanelor, in special ale supraspinosului si bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la rupturi partiale si prin calcificari. O forma particulara de PSH este cea determinata de inflamatia articulatiei glenohumerale, a carei evolutie catre fibroza este responsabila de diminuarea importanta a miscarilor la acest nivel (,,umar blocat’’ sau ,,umar inghetat’’). 

           Periartrita scapulo-humerala are cinci forme clinico-anatomo-frunctionale relative bine conturate. Acetea sunt: 

-    umarul dureros simplu;

-    umarul dureros acut (hiperalgic);

-    umarul mixt;

-    umarul blocat;

-    umarul pseudoparalitic.

   Umarul dureros simplu este o forma clinica particulara, cunoscuta si sub numele de periartrita dureroasa simpla neanchilozanta. Aceasta forma de PSH este consecinta leziunilor degenerative (uneori calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua articulatii, mai ales tendoanelor supraspinosului si bicepsului.

           Este forma clinica cea mai frecventa. Bolnavul acuza durerii moderate de umar cand se imbraca, cand se piaptana sau cand solicita membrul superior respectiv prin purtarea unor greutati. Durerile pot stanjeni bolnavul in timpul somnului, intensificandu-se in anumite pozitii.

Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilitatii, rareori existand o impotenta functionala datorita durerii.

EVOLUTIA BOLII

 Evolutia umarului dureros simplu este favorabila, vindecarea producandu-se in cateva saptamani sau cel mai mult in cateva luni fie spontan, fie in urma tratamentului. Uneori insa durerea se poate agrava, umarul dureros simplu devenind umar dureros acut, hiperalgic.   Uneori evolutia spontana spre vindecare necesita 1-2 ani. La umarul blocat evolutia este indelungata; in lipsa unui tratament adecvat, blocajul umarului poate persista cateva luni; cu timpul insa, uneori dupa 6 luni, umarul incepe sa se elibereze si majoritatea bolnavilor isi recupereaza in intregime mobilitatea. Perioadele de exacerbare a durerilor pot sa dureze de la cateva zile pana la cateva saptamani. La umarul dureros acut evolutia este uneori trenanta durerile acute durand mai multe luni si nevrozand bolnavul; cel mai adesea, dupa cateva saptamani durerile diminua treptat in intensitate, pana ce dispar complet. Subliniem caracterul recidivant al umarului dureros acut. Evolutia PSH de cele mai multe ori se termina obisnuit in cateva saptamani, dupa care bolnavul isi poate relua ocupatiile. Uneori ramane o senzatie de jena desteptata de oboseala sau de frig si umezeala.

    Tratamentul medicamentos

 Acesta este util din faza acuta si va consta in antialgice, vitamine, infiltratii si la nevoie antibiotice. La umarul dureros simplu ca medicatie se aplica aspirina, se fac infiltratii cu acetat de hidrocortizon. Dupa cedarea durerilor , la umarul dureros acut se administreaza fenilbutazona sau indometacinul. De asemenea se fac miscari pentru a se evita anchiloza. Deci atat in umarul dureros simplu cat mai ales in umarul dureros acut, mobilizarea (activa si pasiva) va fi prudenta, treptata.  In umarul blocat in faza initiala (de infiltratie activa, insotita de dureri), este utila corticoterapia generala. In fazele tardive orice tratament medicamentos este inutil. Tratamentul esential este kineziterapia sau balneo-kineziterapia, razele infrarosii (IR), ultrasunetele  (US). Unele interventii chirurgicale ( extirparea focarului calcifiat, sectionarea tendonului bicipital, denervatia articulara) au indicatii restranse si rezultate greu de apreciat.

Masajul in periartrita scapulo-humerala

Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple, aplicate sistematic asupra organismului, cu mana sau cu aparate special construite, in scopuri terapeutice sau igienice. Aceste prelucrari, care se executa in majoritatea cazurilor cu ajutorul mainilor (manipulatii), constau din diferite forme de neteziri, apasari, framantari, stoarceri, frictiuni, vibratii, scuturari sau lovituri usoare sau puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica anatomica a regiunii, evolutia bolii, starea generala a bolnavului, sexul, varsta si starea psihica a acestuia.

Kinetoterapia si reflexoterapia

Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la inceput prin  miscari pasive, care sunt la umar:

 - antepulsie;

 - retropulsie.

Terapia ocupationala (ergoterapia) si reflexoterapie

  Ergoterapia urmareste ca, prin munca sau orice alta ocupatie la care participa bolnavul, sa-i restaureze sau sa-i mareasca performantele, sa-i faciliteze invatarea acelor sarcini si functii esentiale pentru adaptarea sa sociala, pentru a reduce sau a corecta disfunctiile, si pentru a promova sau mentine starea de sanatate. La bolnavii cu afectiuni ale sistemului locomotor terapia ocupationala isi propune sa corecteze disfunctiile motorii determinate de boala si de inactivitate. La baza activitatii de terapie ocupationala este evaluarea bolnavului, care cuprinde:

 - performanta activitatilor curente zilnice, de autoingrijire;

 - adaptarile terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutatoare, orteze sau proteze;

 - abilitatea senzoriomotorie si componentele sale – integrarea neuromusculara si senzoriala.

 Prima etapa a evaluarii stabileste deficitul functional prin bilant articular si testing muscular, in a doua etapa, evaluarea performantelor bolnavului in activitatile de fiecare zi, pe baza unei fise cu posibilitatea de a stabili scoruri:

 - modul de alimentare (cum mananca, cum bea);

 - igiena personala (spalat pe maini, pe fata, igiena gurii);

 - toaleta personala (pieptanat, curatat unghiile, ras etc.);

 - imbracat – incaltat;

 - comunicari functional;

 - activitate casnica (planificarea si prepararea miscarii, deschiderea si inchiderea de containere, curatenie, spalat            rufe, facut patul);

 - manipularea de obiecte (ceas, bani chei);

 - adaptarea la sarcini (initiere, integrarea informatiilor, invatarea, rezolvarea problemelor);

 - accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutarilor, efectuarea modificarilor, controlul medilui modificat);

 - preventie (siguranta, conservarea energiei, protectie articulara, ajutatoare mecanice

Autor – Colaborator
Ghena N.- kinetoterapeut

aa...(18-02-10) (02-02-11)